Un transfer care părea ca și perfectat, Culio la Rubin Kazan, se transformă într-o poveste fără sfârșit. Argentinianul pare a fi victima neînțelegerii cu privire la impresarul care trebuie să încaseze comisionul.
Când a sosit oferta de 5,5 milioane de euro a lui Rubin Kazan pentru cumpărarea lui Culio, șefii din Gruia și-au frecat mâinile de bucurie. Suma ce urma să intre în conturile clubului era ca o gură de oxigen la finalul unui an în care CFR a cheltuit mult în infrastructură. Negocierile au decurs normal, iar potrivit unor surse apropiate clubului Culio urma să mai treacă doar de vizita medicală pentru a parafa contractul. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar surse ProSport susțin că blocajul a apărut la bani. Mai concret, la comisionul impresarului. Surse bine informate susțin că acesta este pretins de doi agenți, Arcadie Zaporojanu și un ucrainean, ambii primind de la CFR câte un document care atestă că sunt autorizați să negocieze transferul lui Culio. Ambele documente semnate de directorul executiv Răzvan Zamfir. Patronul Arpad Paszkany, care s-a implicat mult în activitatea echipei, negociind personal toate comisioane achitate agenților de jucători, nu vrea să plătească de două ori un singur serviciu și astfel șansele ca Juan Culio să plece la Rubin sunt minime. "Cele mai avansate negocieri în privința unui transfer sunt pentru Culio, dar nu se știe dacă va pleca" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER